SUPLIMENTE

SUPLIMENTE

SUPLIMENTE! Dacă urmezi un regim alimentar sănătos, dormi suficient şi te antrenezi intens, îi oferi corpului tot ce are nevoie pentru a maximiza HC . Ar trebui să iei în calcul şi un plan ştiinţific de suplimentaţie, ca unele suplimente nutritive, pentru a te asigura că organismul tău are parte de toate ingredientele pentru a maximiza în mod natural nivelurile de HC.

Suplimentele de mai jos pot avea efecte pozitive asupra nivelului de hormon de creștere.

 


L-Glutamina Aminoacidul care se regăseşte în cea mai mare proporţie în corpul uman produce multiple beneficii pentru antrenament, inclusiv îmbunătăţirea digestiei şi a sistemului imunitar, şi grăbirea refacerii.
Cercetările efectuate la Universitatea de Stat din Louisiana au arătat că aportul de glutamină a dus la o creştere a nivelurilor de HC la 90 de minute după administrare. Este posibil ca aceste efecte pozitive suplimentare a glutaminei să aibă o legătură cu creşterea nivelurilor de HC.

 


L-Arginina Arginina, un aminoacid, este cunoscută în lumea culturismului pentru capacitatea de a creşte producţia de oxid nitric, care generează o mai bună alimentare a ţesutului muscular cu oxigen şi nutrienţi. Este cunoscută de asemenea pentru capacitatea sa de a contribui la creşterea nivelurilor de HC, prin inhibarea somatostatinei, un hormon care reduce secreţia de HC.

 


L-Lizina Lizina are un efect puternic asupra secreţiei de HC , iar în combinaţie cu arginina potenţează creşterea nivelurilor de HC este şi mai puternică decât dacă ai lua separat cele două substanţe. Un aminoacid esenţial (nu poate fi produs de corp), L-Lizina contribuie de asemenea la producerea de carnitină. Carnitina este un compus care ajută la convertirea grăsimilor în energie – depozitele de grăsimile devin astfel o sursă de energie disponibilă imediat.

 


N-Acetil/ L-Cisteina Acesta este un aminocid care sprijină antrenamentele intense, ajutânduţi organismul să pregătească scena pentru creştere musculară şi protejându-te de asemenea de stress-ul oxidativ. De asemeni, are şi rolul de a creşte secreţia hormonului eritropoietină, cunoscut pentru efectul său în îmbunătăţirea nivelurilor de hemoglobină, hematocrit, în creşterea dimensiunilor celulelor roşii şi în transportarea mai eficientă a oxigenului la celule.

 


Schizonepeta Această potentă plantă medicinală chinezească este folosită de secole întregi pentru a îmbunătăţi nivelul de sănătate. Pe lângă creşterea secreţiei de HC şi inducerea unei stări generale de bine, este folosit pentru îmbunătăţirea imunităţii şi tratamentul problemelor pielii (eczeme, erupţii cutanate, psoriazis).

 


GABA Acidul gamaaminobutiric (GABA) are efect relaxant și reglează somnul ceea ce favorizează secreția hormonului de creștere.


MELATONINA Această substanță este sintetizată în celulele animale direct din aminoacidul triptofan și are efect de reglare a ritmului circadian al funcțiilor fiziologice inclusiv timpul pentru somn. Întrucât nivelul cel mai ridicat de hormon de creștere este în primele ore de somn, este esențial ca acesta să nu fie perturbat de diverși factori, melatonina fiind de real folos în acest scop pentru anumite persoane.

 


MAGNEZIUL Are un rol asemănător melatoninei. Din acest motiv se recomandă administrarea sa înainte de culcare.


Articol preluat din REVISTA Muscle&Fitness